| Summary: | Printre dificultățile cu care s-au confruntat întotdeauna traducătorii Bibliei se numără adaptarea numelor proprii din acest text în fiecare idiom. Unele nume proprii biblice au fost adaptate în limba română odată cu primele traduceri ale unor fragmente din Vechiul și din Noul Testament. Cele mai multe nume proprii biblice au fost însă adaptate pentru prima dată în limba română odată cu prima traducere românească a Septuagintei, efectuată de Nicolae Spătarul (Milescu) în a doua jumătate a secolului al XVII-lea și păstrată într-o copie manuscrisă revizuită (Ms. rom. 45) datînd din același secol. Sursa principală a acestei traduceri a fost o ediție a Septuagintei apărută la Frankfurt, în 1597. În spiritul literalismului care caracteriza traducerile Bibliei în epocă, tendința dominantă a traducătorului și a revizorilor a fost să conserve pe cît posibil forma numelor proprii din textul sursă, încercînd totodată să le integreze în grafia și în flexiunea limbii române. Pornind de la particularitățile formale ale numelor din textul-sursă, ne propunem să descriem unele aspecte și probleme legate de principiile grafice care au stat la baza transpunerii numelor proprii din sursa grecească în Ms. 45.
|
|---|
