| Summary: | În urma examinării unui corpus bogat de limbă română veche, autorul ajunge la concluzia că fenomenul ‘pluralizării’ substantivelor masive și al celor abstracte este extrem de frecvent în româna veche. Efectele semantice ale pluralizării sînt asemănătoare pentru masive și abstracte, constînd în apariția unor varietăți semantice denotative și/sau conotative. Din ansamblul desinențelor de plural, dacoromâna și-a specializat una (desinența –uri) pentru pluralizarea masivelor. Evoluția desinenței –uri evidențiază un proces special, de convertire a unui semn gramatical (de plural) într-unul lexical (așa-numitele ‘plurale lexicale’). Deși ‘pluralele lexicale’ apar, izolat, și în alte limbi romanice, nicăieri nu au luat extinderea și regularitatea din română.
|
|---|
