| Summary: | Dincolo de intersectarea cu viața, școala poate fi un mod de viață, un ethos social cu aspecte care privesc analiza noastră imediată. Fracturi ale iconologiei clasice legată de școală pot provoca, la un timp, motive de reflecție. Pentru prezentul material, un astfel de moment de viață mi-a provocat reacția. Pauza de ora 10.00, până de curând, în orice școală din România era marcată de „programul cornul și laptele”, atenția alimentară care transmitea în contextul școlii un mesaj, discret dar sistemic, asupra grijii Statului- un soi de ingenuă chemare la legalizarea statutului fiecărui cetățean român drept „asistat social”. Copiii mâncau sau se jucau cu alimentele, cadrele didactice, învățătoare ori profesoare, priveau sau se retrăgeau în colțuri de cancelarii. Nu păreau să conteze pentru ordonatorii de direcții sociale, atenți la capitalizarea relației cu elevii, deloc cu profesorii. Apoi anul 2013 a consemnat un crescendo al informației negative la adresa a trei profesii 100% vocaționale: cadrele didactice, cadrele medicașle și preoții. Merită o cercetare mai adâncă iconologia urâtului prin care aceste 3 direcții profesionale au fost ranforsate în mentalul colectiv. Și aceasta în vreme ce adevărații dușmani ai frumosului social, ne-au dovedit analizele DNA, ocupă funcții politice, ocupau rezervațiile socio-politice ale instituțiilor politice din Țară.
|
|---|
